SU GIARDINU DE SAS RUGHES …


di Anna Maria Sechi

Oe so andada a su campusantu pro giughere unu fiore a Mama e a Babbu, su campusantu de Farciennes, in custu comune Babbu e Mama b’ant vividu annos e annos, como sos biados, sunt istranzos de su giardinu de sas rughes de sa bidda, unu logu semper birde e trancuillu,  est  semper fioridu  in totus sa istajones.

A poi de àere finidu de collocare sa pianta de sos fiores in d’una tumba e in s’àtera, in su  narrere adiosu a Babbu l’apo nadu chi si ch’est andadu tropu in presse, cantas bortas apo pensadu a totu sas cosas chi li deviat ancora nàrare, e cantas   preguntas  li deviat ancora fàghere! ma,  non m’at dadu  tempus, totu s’est   frimmu a s’improvisu.

 Saludende a Mama, l’apo pregada de m’agiuare, de mi dare sa fortza fisica e sa passèntzia chi mi servit pro dare contu a maridu meu, in sa maladia ch’est vivende, ca  a bortas mi sento mancare sa fortza de  andare a dainanti e sighire custu caminu de tribulias.

A passitos andende in sos viales de su giardinu de sas  rughes,  osservo sos lùmines iscritos in sos granitos de sas losas, medas sunt italianos, sunt  totus accurtzu unu cun s’àteru, bi sunt totus sa regione de  s’Italia,  gasi gasi formant inoghe puru –la rue des italiens-   comente cando in sos annos de sa vida issoro viviant in sa matessi carrela, de sa matessi zona,  totu custu paret chi si siat  creadu sena mancu lu cherrere un’ambiente connotu.  Custos lùmines chi faeddant  sa  limba de sas regiones nostras,  parent chi trasmitint carchi cosa a sos chi, che a mie passa passende  a pes  de sas losas, ant una mirada pro sas fotografias sitzilladas in sa pedra, si at s’impressione chi  tra issos chi non sunt prus e nois chi  ancora semus  vibret unu messagiu virtuale, si sentit in s’àera  s’ammentu  de sas  cosas comunes ch’ amus vividu in custa terra chi nos at dadu, su chi fiat destinadu a nois migrantes, cando su tempus comente unda de mare nos at batidu a inoghe e nos at fatu ponnere raighinas.

Pensende totu custu  non m’ abigio chi fiat ora de illongare su passu, intantu s’àera chi s’est  cugùlada meda de prus at incumintzadu a isprindulare s’abba beneita,   falada dae chelu  pro abbare  sas piantas de su giardinu de sas rughes, pro  mantennere  sos fiores  bellos friscos pro sa die de sa festas de sos finados, sos chi si sunt drommidos prima  de nois, chi riposant in paghe  pro  s’eternidade. In su  lassare su giardinu de sas rughes, mi giro pro un’urtima mirada, gasi pro los  saludare totus, comente chi m’èsserent   amigos e amigas dae semper.

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato. I campi obbligatori sono contrassegnati *